Destinatii

Istanbul’a Höşgeldiniz! (2): Incursiune în Grand Bazar

   Am avut atât de multe lucruri de făcut la Istanbul, încât nu am avut cum să pot rezuma totul într- un singur articol. De altfel, cum Istanbul este destinația mea favorită, m- am hotărât să cuprind fiecare experiență în parte, să o abordez în detaliu.

   Astăzi vom vorbi despre Grand Bazar. Toată lumea a auzit despre el şi mulți dintre voi poate ați fost aici. Totuşi, acesta ascunde mai multe secrete.
   Intrați pe poarta Nuruousmaniye (Lumina Otomanilor) pentru a explora un labirint care cuprinde moschei, biserici, bănci, restaurante şi peste 4000 de magazine. Aveți ce alege de aici: de la bijuterii şi metale prețioase până la covoare şi obiecte din ceramică. Nu ratați Bazarul de Mirodenii! Ieşind din Grand Bazar, nu aveți cum să nu aveți sacoşele pline!(sau măcar sacoşa):

Grand Bazar: shopping pentru toți turiştii

   Acum că am lămurit ce puteți cumpăra de aici, vă voi spune în continuare de ce lucruri trebuie să țineți cont pentru a avea parte de o sesiune de shopping mai ieftină ca de obicei.

1. Negociați!
Cu siguranță are efect! Orice produs merită negociat. Comercianții turci lasă la preț. Unii mai puțin, alții mai mult. Important este să nu vă rugați prea mult de ei, vor reduce singuri prețul dacă vă vor vedea că nu vreți să cumpărați de la ei. Nu se aplică regula în cazul tuturor vânzătorilor, dar majoritatea vor doar să îşi vandă marfa.

2. Nu vă îmbrăcați în haine de gală!
Sunt 2 motive pentru care nu sunt de acord cu acest lucru: în primul rând atrageți atenția hoților de buzunare şi nu veți mai beneficia nici de avantajele negocierii.

3.  Fiți prietenoşi!
E foarte important să nu refuzați o invitație gratis la un ceai turcesc. Refuzul acesta poate fi interpretat drept lipsă de respect şi nu veți mai intra în grațiile lor.

4.  Învățați câteva cuvinte în turcă!
Deşi nu este o regulă de bază, poate fi un bonus. Turcii sunt extrem de ospitalieri şi ar fi încântați să converseze cu voi, mai ales dacă ştiți
câteva expresii în limba turcă.
Un ,,Merhaba!,,  sau un ,,Teşekkurler!,, ar fi un bun început. Veți putea avea chiar de câştigat prietenii!

5.  Schimbați câțiva euro în YTL (lire turceşti). Uneori e bine să aveți la voi, nu peste tot se acceptă euro.

6.   Nu intrați în zonele aglomerate! Pentru a face shopping în Marele Bazar, nu este nevoie să cumpărați produse din zonele aglomerate. Locurile aglomerate nu atestă neapărat faptul că doar acolo se vând produse de calitate. Vâ recomand să fiți cu ochii în patru la borsetă/portofel dacă o faceți!

   Furnicar în Grand Bazar

7.   Dacă sunteți în grup, mergeți împreună!
Nu vă despărțiți dacă vă aflați în grup! Riscați să vă rătăciți în imensul târg acoperit.

8.   Atenție la bişnițari!
Cumpărați doar de la tarabe. Acolo sunt adevărații comercianți. Nu luați în seamă bişnițarii, vor doar să vândă mai scump produse pe care le puteți găsi în magazine afişate chiar şi la jumătate de preț.

9.  Spuneți de unde sunteți!
Surprinzător, să fii turist român în Istanbul este un mare avantaj. Când vor auzi că sunteți din România, vă vor face reduceri pe loc!

10.  Fiți manierați!
Nu aruncați hârtii şi ambalaje pe stradă, nu vă holbați şi in primul rând, zâmbiți! Turcii sunt foarte manierați şi apreciază bunul simț. E foarte simplu!

   Am scris aceste sfaturi din proprie experiență. Pot să recunosc că nu am aplicat regulile 7 şi 8, însă a fost o experiență incredibilă. Acum, în timp ce scriu, port o pereche de blugi de la bişnițari (chiar îmi plac blugii) şi mă amuz copios. Important e să învățăm din greşeli şi să le corectăm! Dar mai bine să vă povestesc experiența din Marele Bazar, pornind din centru.

Piața Sultanahmet 

   Am plecat din Piața Sultanahmet, după ce am luat o înghețată de la un vânzător care făcea glume fiecărui client. O abordare interesantă pentru a vinde! Pe mine m-a servit cu 2 cornete şi l-a tras pe cel de jos, pentru a crede că am rămas fără ,,nucleu,,. Un japonez era mânjit pe nas, altului i se învârtea cornetul şi multe glume cu gust. De fructe de pădure! Era un showman tipul ăla!

   După ceva vreme de mers pe Divan Yolu Cd. am intrat în Grand Bazar. Am întâlnit fanii echipei Galatasaray (chiar sunt fan Galata) şi am mers ghidați de ei câteva minute. Am ales să cumpăr un tricou cu Istanbul. Majoritatea care auzeau că suntem români strigau: România, Hagi! Sau: România, Ceauşescu! Se pare că ne cunosc câteva personalități şi istoria a acoperit ulterior rivalitatea dintre Ştefan şi Baiazid. Am descoperit acest lucru când am văzut cum se comportă fiecare cu noi. Ne împrieteneam cu foarte multe persoane. Nici pe rețelele sociale nu vezi aşa ceva: ,, Arkadaşlar, Istanbul’ a Hoşgeldiniz! ”

   Faptul că nu am mers în grup nu a fost neapărat un dezavantaj. Am legat prietenii, iar partea cu securitatea e bine clădită. E şi normal, ținând cont că este unul dintre cele mai aglomerate locuri din lume. La un moment dat citeam că este cel mai aglomerat. O fi aşa, nu contrazic! Chiar nu am idee cât durează să iei fiecare magazin în parte.

   Surpriza a fost că am întâlnit si români. Pentru mine atunci era chiar o surpriză. Aud un sfios ,,Bună ziua!,, care mă face să tresar. De regulă, mă aşteptam la clasicul lor salut. Mai erau şi alții care ştiau română, dar o rupeau doar. Şi astfel am intrat în vorbă. Eram încântați că mai conversăm şi în limba noastră. Persoana respectivă se mutase în Istanbul de vreo 20 de ani!

   Experiența pizza cu cartofi prăjiți nu a fost una nouă, însă a fost delicioasă. Inedit a fost că am mâncat chiar la intrarea în Bazar. Afară era arşiță: 38 de grade. Am luat două scaune de afară şi am servit masa şi un suc natural de portocale, stors în fața noastră.

Fă poza mai repede, că trebuie să mănânc! 

   O să vă scriu altădată despre gastronomie în Turcia. Până atunci, încerc să sintetizez articolul. Ce trebuie să luați aminte dacă mergeți în Bazar:
1. Negociați! Turcii sunt buni negustori.
2. Încercați să vă faceți prieteni cât mai mulți!
3. Comunicați cu grupul şi nu mergeți pe cont propriu, deşi poate fi distractiv!
4. Abordați o ținută decentă!
5. Fiți manierați cu vânzătorii!
6. Nu purtați asupra dvs. obiecte metalice, veți fi identificați şi verificați. Nu se merită să fii întors din drum pentru un obiect. Poate nici nu ai neapărat nevoie de el!

   Voi ați fost în Istanbul? Dar în Marele Bazar? Ce impresii aveți de acolo?


Please follow and like us:
error
fb-share-icon

S-ar putea să-ți placă și:

Follow by Email