Circuite

Circuitul lunii (2): GRECIA, taramul antic

   In urma cu o luna am fost in Grecia si am ramas profund impresionat, si nu doar pentru ca am vazut locuri senzationale, ci si datorita atmosferei de acolo. Grecia este un taram plin de istorie si, astazi, dupa cum va promit de fiecare data, va propun ,,Circuitul lunii,, .
 
   De ce Grecia?

   Sunt o multime de motive sa vezi Grecia, am specificat si mai devreme ca atmosfera e foarte linistita, care te invaluie cu parfumul marii, cu gastronomia locala si cu ospitalitatea localnicilor. Daca vrei sa nu alergi prea mult si sa stai doar intr-un loc, dar in acelasi timp esti tentat si sa faci cateva excursii mai lejere, ti-ai gasit destinatia. Astazi va propun sa faceti un tur virtual, pe care il vom asterne numai pe hartie, sau, in cazul nostru, pe blog.

   Programul circuitului 

   Bun, hai sa punem la punct si programul, fiindca el este, de fapt, atractia acestui articol !

   Ziua 1 (780 km): Orasul Tarilor, Veliko Tarnovo si sosire in Grecia

    Dimineata, va imbarcati in masini si va deplasati catre Orasul Tarilor, situat pe 3 dealuri: Tsarevets, Trapezitsa si Sveta Gora. Simbolul din Veliko Tarnovo este Cetatea Tsarevets, pe care o puteti explora indeaproape, deoarece va va transpune in atmosfera medievala a orasului. De la medieval veti sari direct la antic, unde, seara, veti ajunge la cazare in zona Riviera Olimpului.

   Ziua 2 (0 km): Kalimera, Ellada !

   Astazi veti avea ocazia sa profitati de timpul liber si sa incercati fie produsele traditionale grecesti, fie o baie in mare, fie o ,,sesiune sanatoasa de shopping,, . De la blanuri la aur si de la ochelari de soare la magneti, va garantez ca aveti ce cumpara! Sfatul meu este sa fiti pregatiti, deoarece la intoarcere veti avea sigur bagajele pline!

    Ziua 3 (380 km): Meteora, minunea naturala a Greciei 

    Astazi veti avea parte de o excursie de neuitat, printre manastirile suspendate de la Meteora, un fenomen incredibil pe care, daca nu il vezi, poti spune ca nu ai fost in Grecia! Manastirea Marele Meteor este atractia zilei, unde, veri urca pe trepte si veti putea admira privelistea. Optional, intrare la manastire, aproximativ 2 euro(august 2017).Pana atunci, faceti un popas la Zindros, unde vi se va explica semnificatia anumitor icoane si procesul de pictare a acestora.
    Daca aveti timp, puteti opri si in Valea Tembi, la Manastirea Sf. Parascheva, facatoarea de minuni, vindecatoarea nevazatorilor.

   
    Ziua 4 (160 km): Salonic si numeroasele sale atractii 

    Thessaloniki este un oras plin de obiective turistice: incepeti vizita cu Turnul Alb, apoi Rotonda, Agora Romana, Arcul lui Galerius, Piata Aristotel, statuile ecvestre ale lui Alexandru si Constantin cel Mare si Biserica Sfantul Dumitru. Timp liber in Salonic.
     Intoarce in statiune pentru cazare.

     Ziua 5 (300 km): Skiathos, croaziera si multa distractie! 

     Da, astazi aveti un program special, prin 3 cuvinte definit: Skiathos, croaziera si multa distractie! Dupa 160 km de mers, va veti imbarca pe nava de croaziera, veti avea multe suprize pregatite, insa si un ,,Skiathos Town,, in program, cu o panorama incantatoare, daca va veti incumeta sa urcati cateva trepte printre casutele albe grecesti, pe aleile inguste. Probabil veti avea ocazia sa vedem si avionul care aterizeaza in apropiere, pe un aeroport nu tocmai mare.

       Ziua 6 (80 km): Muntele Olimp, mister si credinta 

       Dupa Metaxa de pe vasul de croaziera (hopa, tocmai am spus una din surprize de acum!), aveti parte de o excursie foarte lejera la Muntele Olimp, undeveti putea vizita Manastirea Sf. Dionisie si Situl arheologic de la Dion. Intoarcere in statiune, timp liber la dispozitie pentru activitati individuale.

 
      Ziua 7 (440 km): Atena

     Astazi va deplasati spre capitala Greciei, Atena, pentru un tur de oras in ziua 7 si intrare la Acropole, apoi, pe rand, Stadionul Olimpic, Academia, Parlamentul, pietele Sintagma si Omonia, urmate de masa la taverne in Plaka, aflata la baza Acropole. Cazare in Atena.

     Ziua 8 (640 km): Sunion-Delfi-Riviera Olimpului

     Excursie la Cap Sunion, situat la 60 km de Atena. La Cap Sunion veti putea admira Templul lui Poseidon, unul dintre simbolurile Greciei antice, cu o vedere superba la mare. In continuare, intoarcere spre Riviera Olimpului cu oprire la Delphi (Oracolul din Delphi e considerat buricul pamantului in ideea grecilor). Cazare in zona Riviera Olimpului.

         Ziua 9 (0 km):   Zi libera pentru relaxare

         Ziua 10 (780 km): Dimineata devreme, incepeti deplasarea spre Bulgaria. Intoarcere in tara. In Bulgaria oprire la Manastirea Rila, cea mai frumoasa manastire din Bulgaria, aflata in patrimoniu UNESCO. 


Si acum, cateva poze:


                                              Skiathos Town, panorama asupra orasului

                                                                    Vedere de la Marele Meteor



                                                          Turnul Alb, Salonic


                                                           Manastirea Sf. Dionisie

      



 


Please follow and like us:
error
fb-share-icon

S-ar putea să-ți placă și:

Follow by Email