Circuitul lunii (4): Megatur prin Balcani

      Pentru cei care imi urmariti blogul frecvent, stiti ca am ramas prin Croatia cu povestile de calatorie. Fiind sfarsit de noiembrie, vin cu o noua editie a programului ,,Circuitul lunii,,. Acesta nu va fi un simplu circuit, ci chiar un megatur prin Balcani. Asadar, indiferent ca va angrenati intr-un road trip pe cont propriu sau intr-un circuit organizat cu familia, va recomand o noua idee de excursie: un circuit original lansat de mine luna aceasta. Atentie, ,,e proaspat scos din cuptor!,,
      Tarile Balcanice sunt in numar de 9: Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Slovenia, Albania, Macedonia, Bulgaria si Kosovo. Acest megatur va cuprinde 8 dintre ele (fara Kosovo), insa si o mica portiune din Italia. Ati ghicit! Este vorba de Venetia! Haideti mai bine sa va prezint programul!

      Ziua 1: Bucuresti- Craiova- Drobeta Turnu Severin- Portile de Fier- Belgrad (600 km)

      Deplasare pe ruta Bucuresti- Craiova- Drobeta Turnu Severin- Portile de Fier- Belgrad. Sosire seara in Belgrad (link articol aici) . Plimbare pe Artera Knez Mihajlov. Shopping in cea mai frumoasa zona a orasului. Cazare in Belgrad.

                                                                                          ,,Belgrad, Orasul Alb,,

       Ziua 2: Belgrad, ,,The White City,, (0 km)

       Sunteti in capitala Serbiei, un loc incarcat de istorie si legende. Incepeti turul de oras cu Palatul Printesei Ljubice si Parlamentul, apoi Parcul si Citadela Kalemegdan (unde se afla Turnul cu Ceas, Zidurile si veti avea parte de o panorama senzationala asupra confluentei Dunarii cu raul Sava). Dupa amiaza, vizitati Catedrala Sfantul Sava, cea mai mare biserica ortodoxa din Balcani. Timp liber pentru degustarea preparatelor sarbesti si shopping. Cazare in Belgrad.


        Ziua 3: Canionul Tara- Cheile Moracei- Podgorica (500 km)

        Dupa ce ati gustat din Serbia, atat la propriu, cat si la figurat, va veti indrepta spre Muntenegru. Pana atunci, o sa ramaneti impresionati de frumusetea Alpilor Dinarici din Serbia. Veti putea admira aceste locuri pitoresti, laolalta cu lacurile de smarald din zona, apa acestora fiind benefica pentru tratamentele balneare. Ajungeti in Muntenegru, unde veti putea admira Canionul Tara (link articol aici) , cel mai mare canion ca marime din Europa si al doilea ca marime din lume dupa Grand Canyon din S.U.A. Popas la Podul Durdevica, simbolul acestui canion. Podul Durdevica a fost construit in timpul invaziei venetiene. Timp liber in zona, unde puteti cumpara suveniruri, sau, pentru cei cu chef de aventura, recomandam tiroliana sau o plimbare cu caiacul pe raul Tara. Dupa amiaza va deplasati prin Cheile Moracei, inainte de a ajunge in Podgorica (link articol aici), unde veti face o scurta oprire in centru (Novi Grad). Situat la poalele Muntilor Lovcen, Podgorica emana o liniste specifica acestei tari. Cazare in zona Podgorica.

                                             Canionul Tara, natura si salbaticie

        Ziua 4: Cetinje- Boka Kotorska- Dubrovnik (160 km)  

        Dimineata, scurta oprire in Cetinje, ce emana si acum un aer de capitala pentru Muntenegru. Acest orasel pitoresc a fost capitala aproape 500 ani. Acum, aici se afla resedinta presedintelui. Recomand un tur Cetinje: Biserica Vlaska, Muzeul National si Manastirea din Cetinje. Excursia continua cu Boka Kotorska (traversarea cu ferry). Dupa amiaza sosire in Dubrovnik (link articol aici), Perla Adriaticii. Intrari pe Poarta Pile si explorati acest oras medieval care se afla in patrimoniul UNESCO. Turul incepe cu Biserica Franciscana, unde se afla o farmacie din secolul XIV, apoi Zidurile, care ies in evidenta, sarind in ochi turistilor datorita maretiei lor, Biserica Sf. Vlaho (considerat patronul orasului), Stradun (artera principala), Palatul Rector, Cetatea si Turnul cu Ceas. Dupa tur, timp liber in Dubrovnik. Cazare in Dubrovnik.

        Ziua 5: Dubrovnik- Insulele Dalmate- Muntele Srd (0 km)

        Timp liber in Dubrovnik. Optional, exista doua idei de excursii pregatite pentru voi: croaziera pe Insula Curzola si excursie pe Muntele Srd, de unde se vede panorama asupra acestui oras fantastic. Toate acestea, asociate cu plaja si shopping. Seara, plimbare in zona Portului. Averi ocazia sa admirati Zidurile, care, la aceasta ora, dau orasului o vibratie aparte. Cazare in Dubrovnik.

                                                                               ,,Dubrovnik, Perla Adriaticii,,

        Ziua 6: Incursiune in Bosnia (Mostar- Medjugorje- Sarajevo) (300 km)

        Astazi explorati o alta tara fantastica: Bosnia si Hertegovina, despre care voi scrie in curand pe blog. ,,Pelerinaj la Medjugorje,, , ,,incursiune in Istanbulul Bosniei,, (Mostar), unde se afla Bazarul si Podul Otoman, construit chiar de Suleyman Magnificul. Cazare in Sarajevo.

                                                       Mostar (jos), Medjugorje (sus)

        Ziua 7: Sarajevo- Banja Luka- Zagreb (380 km)

        Sunteti in capitala Bosniei, un oras cu influente otomane, cu o atmosfera pasnica, specifica zonei Balcanilor. Veti putea vedea Moscheea Gazi Husrev- Beg, al carei arhitect este Mimar Sinan. Nu ratati nici Catedrala Romano- Catolica. Plimbare pe Podul Latin (cel mai vechi pod al orasului). Biserica Sf. Mihail si Gavril este cel mai vechi lacas de cult al orasului Sarajevo. Dupa ce veti lasa in urma acest oras care inglobeaza un mix de religii, ajunge in Banja Luka, un oras necunoscut la prima vedere, dar care ascunde o multime de atractii turistice: Moscheea Ferhat Pasa, Catedrala Mantuitorului Iisus Hristos, Domul Sokolski si Fortareata Kastel. Seara, cazare in Zagreb.

        Ziua 8: Zagreb- Parcul National Plitvice- Opatija (320 km)

        Va intoarceti in Croatia, pentru a face un tur de oras in Zagreb: Domul Sf. Stefan, Piata Josep Jelacic, Muzeul de Arta si Universitatea. Deplasare spre Minunea Naturala a Croatiei (Parcul National Plitvice). Cascade, grote, o fauna si o flora bogata. Admiram aceasta minune a naturii, facand popasuri la ,,Marea Cascada,, si ,,Kozjak Jezera,,. 19000 ha, 16 cascade si multe lacuri are acest parc incredibil. Dupa ce va veti indragosti de Parcul National Plitvice, va fi greu sa mai urcati in masina. Cazare in zona Opatija.

                                           Parcul National Plitvice: fara cuvinte

         Ziua 9: Plaja in Opatija (0 km)

         Timp liber in Opatija pentru plaja si baie in mare. Cazare in Opatija.

         Ziua 10: Pola si Coasta Istria (260 km) 

         Excursie la Pola, un adevarat muzeu in aer liber. Aici se afla Amfiteatrul Roman, care seamana destul de mult cu Colosseum din Roma. De asemenea, merita vazute: Arcul lui Sergii, Templul lui Augustus si Fortareata. Dupa amiaza, ,,executarea turului statiunilor,, de pe Coasta Istria: Porec, Rovinj (numit si Venetia Croatiei) si Opatija. Cazare in Opatija la acelasi hotel.

     
          Ziua 11: Venetia: croaziera si farmecul ,,Orasului mastilor,, (460 km)

          Astazi ,,veti trisa,, si ,,sariti putin,, in Italia, pentru a explora un ,,oras al gondolelor si al mastilor,,.
Venetia este cu si despre romantism, insa este dedicata si iubitorilor de arta. Croaziera cu vaporasul, pentru a admira lagunele, podurile si arhitectura venetiana. Vizite la: Piazza si Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Podul Rialto, Podul Suspinelor, Canale Grande si Baptisteriul. Intoarcere in Croatia pentru cazare in Opatija.

          Ziua 12: sLOVEnia : Pestera Postojna si Ljubljana (240 km)

          Un brand de tara inedit: dragostea pentru Slovenia atat in ochii localnicilor, cat si in ochii turistilor. Nu ai cum sa nu ramai fascinat de aceasta tara, situata feeric intre ,,Farmecul Adriaticii,, si ,,Maretia Alpilor Austriei,,. Excursia incepe cu Pestera Postojna, unde se afla cea mai mare stalagmita de pe glob. Indiferent ca esti fan pesteri sau nu, Pestera Postojna te va surprinde. Dupa vizita la Postojna, luati la pas Ljubljana, capitala Sloveniei, un oras al dragostei, care rivalizeaza cu Praga. Si ca informatie suplimentara, arhitectul care s-a ocupat de Praga este de origine sloven. Asadar, nu Ljubljana seamana cu Praga, ci invers. In Ljubljana veti remarca podurile (Triplu si Dragonilor), Fantana Robba si Castelul din Ljubljana. Timp liber in centru, unde va puteti ,,infrupta,, cu delicatesele bucatariei slovene. Dupa ce v-ati incantat retina cu ,,Romantica si boema Slovenie,, ,intoarcere in Croatia pentru cazare la acelasi hotel in Opatija.

Ljubljana, un oras boem

     

          Ziua 13: Croatian Beauties Islands: Krk, Cres, Plavnik, Kormati (130 km)

          Excursie la Krk, unde, optional, puteti face o croaziera pe Marea Adriatica (cele 4 insule de mai sus). Plaja si baie in Adriatica. Veti vedea vulturi, pescarusi, stanci si multe frumuseti pe care le ascunde aceasta zona insulara senzationala din Croatia. Cine nu vrea sa opteze pentru croaziera, are timp liber in Krk (orasul port). Atractia principala a acestui oras este Turnul cu Ceas. Dupa croaziera, timp liber. Puteti cumpara suveniruri din oras. Va veti intoarce in Opatija pentru cazare la acelasi hotel.

          Ziua 14: ,,Perlele Dalmatiei,, : Zadar, Split (510 km)

          Pe langa Dubrovnik, Croatia mai ascunde doua comori situate pe Coasta Dalmata: Zadar si Split. Primul oras pe care il veti vedea va fi Zadar, al carui centru vechi nu ascunde influentele venetiene. Admirati Biserica Sf. Anastasia si Baptisteriul, dovada faptului ca venetienii chiar au fost aici. Dupa amiaza, luati la pas stradutele inguste din Split, orasul lui Diocletian. Vom vedea Palatul acestuia, apoi Poarta de Aur si Templul lui Jupiter. Nu uitati de Statuia lui Gregor din Knin, un dictator in vremea respectiva. Statuia reflecta acest lucru datorita expresiei sale. Timp liber pentru shopping. Va recomandam piata din Split, unde fructele sunt foarte proaspete. Cazare in zona Sinj.

         
          Ziua 15: ,,Diamonds of Montenegro,, : Perast, Kotor, Budva (340 km)

          Astazi ,,servim,, trei ,,specialitati,, ale muntenegrenilor. Si nu vorbim despre specialitati culinare, ci trei destinatii, pe care noi le consideram ,,Diamantele din Muntenegru,, . ,,Micul dejun,, va cuprinde ,,specialitatea Perast,, , pranzul va consta in ,,specialitatea Kotor,, , iar cina va miza pe ,,specialitatea Budva,,. Dupa ce ati ,,sorbit,, cate putin din aceste trei specialitati muntenegrene, free time. Cazare in Budva.

       

                                             Kotor si Budva: care pe care?

           Ziua 16: ,,Sun in Budva,, (0 km)

           Timp liber in Budva pentru plaja si baie in mare. Cazare in Budva.

           Ziua 17: ,,Comorile ascunse ale Albaniei,, : Durres, Tirana (220 km)   
   
           Ajungeti in Albania, unde prima oprire va fi Durres, un oras muzeu, precum Pola (din Croatia). Probabil ca veti avea un deja vu cand veti zari Amfiteatrul Roman. De asemenea, Zidurile va vor duce cu gandul la Dubrovnik, iar influentele venetiene nu inceteaza nici aici, unde se afla Turnul Venetian. Excursie in capitala Albaniei, Tirana, unde va vor ,,iesi in cale,, atractii turistice, precum: Moscheea, Turnul cu Ceas si Statuia lui Skanderbeg (cea mai importanta personalitate istorica a Albaniei) (atentie, nu skandenberg!). Cazare in Tirana.

       
             Ziua 18: Macedonia: natura, ortodoxie si influente otomane: Lacul Ohrid si Skopje
             (320 km)

             Ati auzit de machedoni, cu siguranta! Un popor foarte vesel, care stie foarte bine sa pastreze traditiile! Incepeti cu Lacul Ohrid, unde se afla Biserica Sf. Ioan Teologul din Kaneo, Biserica Sf. Sofia, Biserica Sf. Pantelimon si Vista Pt. (Vista Point = panorama asupra Lacului Ohrid). Optional, croaziera pe Ohrid. Cazare in Skopje.

           
             Ziua 19: Duo Balkan City Break: Skopje and Sofia (250 km)

             Dimineata explorati Skopje, un oras cu mult farmec, unde veti incepe un scurt tur: Casa Mariei Tereza, Podul Otoman si Piata Macedoniei. Shopping in Vechiul Bazar. Excursia continua cu Bulgaria (ultima tara din program), in care veti explora Sofia, cu ale sale biserici foarte frumoase: Catedrala Al. Nevsky si Bazilica Sf. Sofia. Orasul are multe parcuri, locurile perfecte in care puteti face popasuri. Cazare la hotel in Sofia.

                                          ,,Sofia, capitala inteleapta,, (deoarece ,,sofia,,= ,,inteleapta,,)

            Ziua 20: ,,Veliko Tarnovo, Orasul Tarilor,, si Ruse,cel mai mare oras port al Dunarii din Bulgaria (410 km) 
            
             Incheiati megaturul cu Bulgaria, in care veti opri Veliko Tarnovo, pentru a admira Cetatea Tsarevets. Dupa amiaza, sosire in Ruse pentru un popas in centrul orasului. Seara, sosire in Bucuresti. Final circuit.
            
           Acest megatur este o vacanta care mixeaza sejurul cu circuitul, din gama produselor ,,Losir/Relax,,. El mai poate fi disponibil si in varianta ,,Complex,,. 
           Astfel,puteti sa modificati programul, care va fi diferit in zilele 8 (Zagreb-Ljubljana- cazare zona Postojna), 9 (Postojna-Venetia- cazare zona Padova), 10 (Coasta Istria- Pola- Opatija), 11(doar Opatija), 12 (I. Krk), si 13 (Parcul National Plitvice) pentru varianta 2 (circuit Complex).

           Km parcursi: 5400.

           Acest program este disponibil pentru vacantele de tip Do It Yourself.

           Va astept impresiile! Puteti ramane la curent cu informatii citind articolele din Balcani de pe blog.

            @ Circuitul lunii
            Un produs original by @ Cristian Cezar Travels.


4 thoughts on “Circuitul lunii (4): Megatur prin Balcani

  1. Interesant acest proiect, Cristian ,mai cu seamă că această parte a Europei atrage f mult . Ca o părere personală ,gandindu-ma ca e si in fază primară,acest circuit ar fi putut fi îmbunătățit prin adăugirea următoare: Odată ajunși la Porțile de fier ,trecând vama in Serbia,s-ar putea merge spre Belgrad prin Defileul Dunării… Adică se poate privi Dunărea la Cazane de pe malul sârbesc.Sunt niște peisaje acolo care fascinează ,privindu-le ! E de neratat Mraconia , locul unde Dunărea se îngustează intre munți, formând defileul care-ți taie respirația. Sunt peisaje de basm ,locuri mirifice pe care nu e cazul să le ocolești când te afli atât de aproape 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook
Google+
https://cristiancezartravels.ro/2017/11/27/circuitul-lunii-4-megatur-prin-balcani">
PINTEREST
LINKEDIN