SuperBlog

SuperBlog? Raspunsul meu e ,,DA!,,

Trebuie sa recunosc faptul că 2017 a fost un an plin pentru mine! În primul rând, am călătorit foarte mult! Am explorat teritorii noi, am luat la pas orașe din Balcani, am făcut cunoștință cu Grecia, am fost surprins de minunile naturii din Muntenegru, Croația, Slovenia și Grecia, am cunoscut oameni ospitalieri, care vorbeau românește, am fost în croaziere de vis și am servit preparate delicioase, care îmi gâdilau papilele gustative! Totuși, cireașa de pe tort a fost participarea la competiția SuperBlog! Toate experiențele au fost extrem de frumoase, însă, cu siguranță, nu ar fi fost compatibile una fără alta! 


      La inceput ma simteam ca un jurat. SuperBlog era precum un cantaret talentat, iar votul cel mare trebuia sa fie decis de mine. Nu am avut retineri. Am spus ,,Da!,, mai rapid decat ginerele in ziua nuntii! Stiam ca am tras lozul corect, iar dupa trei luni aveam sa imi dau seama ca a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o! Ulterior, mi-am dat seama ca SuperBlog este ca o familie ,,fara acte,,. Nu este nevoie sa purtam acelasi nume, deodata ce ne simtim foarte bine impreuna!

      Tot in aceasta competitie, am descoperit ca am talent si la poezie, asa ca am hotarat sa astern aici cateva versuri pentru SuperBlog!
      Ma uit pe geam si este soare,
      Sunt la-nceput si n-am rabdare!
      Cand am aflat ca, in curand,
      Voi scrie articole la rand.
 
      Va trebui sa ma grabesc
      Sa scriu la timp, nu ma- ndoiesc!
      Dar daca voi intarzia
      Tot juriul ma va depuncta!
 
      Starnesti emotii si dorinte,
      Indiferent de cunostinte!
      Ma faci sa cred ca n-am idei,
      Eu le ascund, dar mi le iei!
 
      Si uite- asa, as crede ca esti hot,
      As vrea sa facem un negot,
      Ce- ar fi sa imi oferi in dar,
      Inc-o sansa- atat macar!
 
      Uf! SuperBlog!
      Pentru mine esti un drog!
      Mi-ai dat in schimb doar dependenta,

      Iar eu iti scriu cu reverenta!  

(Oda pentru SuperBlog)

E pentru tine, SuperBlog! Iti ofer acest cadou, pe care il poti arata tuturor prietenilor! In continuare, as vrea sa scriu cateva versuri si despre bloggeri si de ce ar trebui sa participe la SuperBlog!

Sa fii blogger nu-i usor,
      Poate fi obositor!
      Dar daca ti-ai propus ceva,
      Iti dau un sfat: nu renunta!

      Daca esti pasionat,
      In vizor vei fi luat!
      Daca esti original,
      Da-ne iute un semnal!

      Sau, mai simplu, fa-ti un log,
      Chiar aici, la SuperBlog!
      Succesul tau nu-i garantat,
      Dar, sa-l ratezi, ar fi pacat! 

      Vei castiga experienta,
      Prieteni, premii, in esenta!
      Asadar, ce mai astepti?
      Vino aici, n-o sa regreti!

      Daca vrei, ne intalnim,
      Si la gala sa vorbim!
      Te-am convins? Eu zic ca da!
      Haide cu noi, nu ezita! 

(Hai in hora SuperBlog!)


      Bun, acum ca am ,,vorbit,, in versuri, as vrea sa va spun 10 lucruri pe care le-am invatat din experienta SuperBlog, scrise sub forma de impresii! M-am gandit sa incep cu locul 10, desigur, pentru a pastra suspansul!

Emotii+ Dorinte+ Surprize = SuperBlog! 

10: Nu doar notele conteaza!

Am scris in cadrul competitiei un articol, in care faceam referire la note, la un moment dat. Stiu ca nu prea au fost incantati de parerea mea, insa, nu am vrut sa fiu neaparat incisiv, ci, pur si simplu, sa scot in evidenta faptul ca nota nu este cel mai important lucru in aceasta competitie, ci experienta dobandita!

9: Probele semanau cu un examen!

Tinand cont ca am avut 27 de probe in toamna, pot spune ca emotiile se amplificau in ziua jurizarii. Multi dintre noi am asemanat corectarea articolelor cu un examen din sesiune!

8: La gala supararile se uita!

Am remarcat faptul ca mai multi bloggeri, printre care si eu, am fost sinceri si am ridicat ambele maini cand am fost intrebati daca ne-am enervat la vreo proba! Una? Ne suiam pe toti peretii si dezumflam pungi de plastic cand nu ne conveneau notele! Totusi, la gala ne-am dat seama ca suntem oameni maturi si trebuie sa uitam aceste detalii. Pana la urma, e mai palpitant asa! Asta nu inseamna ca ne dorim in continuare experiente de acest gen!

7: SuperBlog nu te lasa niciodata corigent!

Daca ai luat un punctaj mai slabut, nu vei repeta proba, ci vei merge mai departe. Oricum, articolele cu termen limita pot fi stresante uneori, insa te invata sa scrii materialele la timp!

6: Am intalnit oameni saritori  

Cand am avut nevoie de ceva (informatii sau sfaturi, de obicei), am primit intotdeauna un raspuns, urmat de incurajarile de rigoare. Cu siguranta, acesta este motivul pentru care SuperBlog ,,creste,, de la an la an!

5: Am iesit deseori din zona de confort

      Au fost putine articole care sa aiba legatura cu domeniul blogului meu, insa a fost benefica invatatura! Am iesit din zona de confort si a iesit chiar bine, in ciuda faptului ca as fi vrut mai multe articole de turism infiltrate pe acolo!

4: Ideile nu veneau cand doream eu!

      Recunosc ca am fost nevoit sa aman probele pentru ziua urmatoare, deoarece ideile erau undeva prin Patagonia sau Thailanda. Whatever, am ajuns in finala si sunt mandru de majoritatea articolelor mele!

3: SuperBlog este o rampa de lansare si ai posibilitatea sa iti faci numerosi prieteni!

      Cred ca aici am enumerat doua mari avantaje ale competitiei. In primul rand, devii cunoscut, ai mai multe vizualizari, starnesti interes, daca scrii bine si cu pasiune. Pe deasupra, ai ocazia sa te imprietenesti cu foarte multi bloggeri, chiar daca nu aveti acelasi tip de blog!

2: SuperBlog e o familie!

      Aveau mare dreptate bloggerii parteneri, cand spuneau ca SuperBlog este o familie! Am remarcat acelasi lucru, insa as adauga ceva. Cei noi sunt primiti cu bratele deschise!

1: SUPERBLOG E MAI PERICULOS DECAT CAFEAUA!

Auzeam ,,voci virtuale,, ,care exclamau: ,,Sunt dependenta!,, / ,,Scriu continuu si nu mai ma opresc!,, / ,,Care este proba urmatoare?,, / ,,Abia astept competitia, o sa imi fie dor!,, Ma intrebam de unde vine aceasta dependenta si am inteles foarte repede ca, daca te atingi de cateva ori de tastatura, vei ramane lipit de ea! Cum spuneam mai sus, aceasta competitie face parte din grupa celor mai benefice droguri! Se poate lua foarte frumos de mana cu turismul, a caror efecte sunt aceleasi! Daca ar fi sa fac o paranteza, pot spune ca la mine dependenta este TRIPLA! SuperBlog+ Calatorii+ Gastronomie= Error 404!

Putina algebra: SuperBlog 2017, intre minusuri si plusuri

Majoritatea experientelor au uri si + uri . SuperBlog, e timpul sa facem schimb de roluri si sa te jurizez!
Puncte slabe
Parca as face analiza SWOT! Voi incepe cu minusurile acestei competitii, deoarece sunt mai putine, in comparatie cu plusurile!

1. Am fost nemultumit de faptul ca, in urma unei probe, am ramas cu 10 puncte in minus. Nu am inteles de ce, probabil ca articolele au fost recorectate, insa am simtit o oarecare jignire, tinand cont ca am specificat clar ca nu am fost in localitate in perioada respectiva si am avut bunavointa sa dau si cateva linkuri!

2. Inca un lucru care nu a fost pe placul meu (si nu cred ca sunt singurul!) a fost jurizarea la cateva probe. Am simtit ca notele au fost oarecum sub calitatea articolelor in anumite momente, insa am uitat de aceste lucruri, trecand cu vederea 🙂
⇧  Puncte forte
     Per total, SuperBlog este o experienta pe care trebuie sa o repeti an de an. Sincer, nici nu stiu cu ce sa incep la punctele forte!  

     
     1. Primesti sprijin si esti incurajat!

2. Inveti din greseli si castigi foarte multa experienta!

3. Deseori, ai parte de noi provocari!

4. Iti poti face prieteni, atat in mediul online, cat si la gala.

5. Evoluezi si tu, si blogul!

6. Esti primit bine in aceasta familie si, daca ai talent, poti prinde si colaborari cu diverse firme.

E timpul pentru un: UPGRADE!

      
      Ca orice blogger, trebuie sa fac si cateva propuneri. Cum bloggerii trebuie sa aiba idei, as veni cu cateva sugestii pentru imbunatatirea competitiei!

1. Ar fi bine sa existe un panou de notificari pentru expirarea termenelor limita. Fiecare blogger va primi un mesaj, in care va fi anuntat ca mai are decat ,,z ore,, la dispozitie pentru a nu fi penalizat.

2. Mai multe articole de turism ar fi recomandate. Nu spun acest lucru fiindca sunt blogger de travel, ci datorita sferei largi de imaginatie din acest domeniu. ,,Artistii,, se vor intrece in creatii care de care mai spectaculoase! Ce ziceti? Suna bine?

3. Propun sa existe o pagina speciala in care sa putem scrie si noi impresii. Am observat faptul ca doar bloggerii parteneri au aceasta distinctie. Bineinteles, impresiile trebuie sa fie de bun simt, iar acestea pot fi moderate de un administrator, in cazul in care afecteaza imaginea competitiei. Ele trebuie aprobate inainte, iar dupa acceptul moderatorului, pot deveni publice pe pagina.

4. Recomand un premiu de ,,Bun venit!,, Cei care intra pentru prima data in competitie vor primi un cadou, numai daca garanteaza prezenta la urmatoarea competitie. Premiul de ,,Bun venit!,, il va primi in cazul in care se va tine de cuvant. Altfel, acesta nu va fi valabil.

Si încă ceva: daca as organiza SuperBlog, as proceda la fel, dar as aplica sugestiile de mai sus!

Cam acestea sunt impresiile, analizele si propunerile mele. Si poeziile! :)) Se pare ca SuperBlog este cea mai buna modalitate pentru a invata cum sa faci blogging cu adevarat! Va multumesc, din nou, tuturor: organizatorilor si bloggerilor, fotografilor si bloggerilor parteneri! Multumim, Hotel Royal, pentru gazduirea voastra calduroasa! In primul rand, consider ca va trebui sa multumim familiilor noastre, care ne incurajeaza secunda de secunda! Ne vedem la primavara! Bafta tuturor la scris!

                                                    FI-NA-LIST!
                                            Familia SuperBlog!

Please follow and like us:
error
fb-share-icon

S-ar putea să-ți placă și:

Follow by Email