Destinatii

Postojna, cea mai frumoasa pestera din Europa

3, 2, 1, start! Pornim catre Pestera Postojna, unica in Europa datorita stalagmitelor uriase si numeroaselor forme spectaculoase ale reliefului carstic, precum Briliantul sau Turnul din Pisa. O curiozitate a acestui loc este prezenta olmilor (sau Proteus Anguinus), o specie extrem de rara in lume, cu o piele semitransparenta si cu branhii exterioare. Tot aici veti intalni trei galerii celebre: cea alba, cea rosie si galeria spaghetti. Mirajul lumii subterane incepe din localitatea cu acelasi nume, situata in Podisul Karst, taramul calcarului, deoarece acesta a fost studiat pentru prima data exact aici! Acest lucru explica prezenta celor 10000 de pesteri in zona care acopera aproximativ jumatate din suprafata Sloveniei! Din pacate, doar 25 dintre acestea sunt turistice. Sa revenim, insa, la miraculoasa Postojna!

   
    Impresii despre Pestera Postojna     
      1. Am mers 4 km cu trenuletul!
 
      Daca veti crede ca aveti mult de mers pe jos, o sa va dau o veste: 80% din turul clasic se parcurge cu trenuletul! Un singur km este destinat pentru turul pietonal, insa ceea ce am vazut intrece orice imaginatie! Un fenomen unic, o atmosfera incantatoare si o multime de fotografii realizate! Aici fac o paranteza si va sfatuiesc sa dezactivati blitul de la telefon cand intrati in pestera! Acele lumini afecteaza mediul subteran si e bine sa respectam natura, corect?
     2. Pe langa biletul de intrare, mai platiti si servicii optionale!
     Este cert ca tariful de intrare include atat cele doua plimbari cu trenuletul, dus si intors, ghidul local in limba engleza (preferabil) si alte taxe. In total, am platit 26 euro/persoana pe biletul de intrare, insa am avut ,,paparazzi,, care ne-au luat prin suprindere. La iesire, ne-am hotarat sa cumparam fotografiile cu noi, in ciuda unui pret de aproape 7 euro/persoana, insa a meritat!
     3. Goana dupa aur? Nu, dupa suveniruri!
     Pana sa ajungem la casa de bilete, am oprit la un magazin de suveniruri. Aveau foarte multe lucruri frumoase, facute cu bun gust, la un pret convenabil. Magnetii de frigider erau pe primul plan, insa am gasit si vederi cu locuri emblematice din Slovenia, precum Castelul din Ljubljana, Pestera Postojna, Piran sau Lacul Bled. Si un tricou cu Triglav, cel mai inalt munte din Slovenia: 2864 m! De asemenea, in pestera, dincolo de ,,Sala Concertelor,, , am gasit un astfel de magazin. Credeti-ma ca s-a instalat goana dupa suveniruri la Postojna!
     4. Postojna este cea mai frumoasa pestera din Europa!
     Slovenia este o tara superba, insa Pestera Postojna este ,,vedeta,, interna! Chiar daca nu sunteti pasionati de speologie, ,,e obligatoriu,, sa ii faceti o vizita! Chiar nu veti fi dezamagiti!

Briliantul de la Postojna

Celebrul Turn Inclinat

 

 

     Top 10 curiozitati despre Pestera Postojna
 

    1. Briliantul este cea mai frumoasa stalagmita din pestera. Aceasta splendoare alba reprezinta simbolul tarii.

      2. Galeriile principale (alba, rosie, spaghetti) sunt denumite dupa forma si culoarea stalagmitelor si sunt despartite de Podul Rusesc, facand legatura cu inelul central. 
      3. Turnul din Pisa nu se afla doar in Italia! Il gasiti si in Pestera Postojna!
      4. Olmul (numit ,,pestele om,, sau ,,pui de dragon,,)  este un amfibian, o specie rara, care nu vede! Acestia sunt expusi timp de 2 saptamani in locuri special amenajate pentru a fi vazuti de turisti, apoi inlocuiti cu altii. Cei albi sunt mai des intalniti, pe cand cei negri sunt foarte rari! Este interzisa efectuarea fotografiilor!
      5. Numele pesterii in limba slovena este Postojnska Jama.
      6. Cea mai mare incapere este Sala de Concerte, are 3000 mp, iar aici ecoul se aude timp de 6 secunde!
      7. Patru kilometri se parcurg cu trenuletul si unul singur este destinat turului pietonal.
      8. In Podisul Karst a fost descoperit calcarul, chiar langa Pestera Postojna!
      9. Fata de intrarea in pestera, altitudinea creste cu 40 m in locul in care se afla Muntele Mare, supranumit Golgota.
     10. In aceasta pestera se afla chiar si un magazin de suveniruri!

     Asadar, aceasta minune a naturii ascunde o multime de secrete si informatii interesante. Abia la fata locului vei descoperi ,,farmecul subteran,,!


 

 

     Voi ati fost la Pestera Postojna? Daca da, care a fost principalul element surpriza?
      

Please follow and like us:
error
fb-share-icon

S-ar putea să-ți placă și:

Follow by Email