Al doilea oras ca marime din Grecia si un loc plin de monumente paleocrestine si bizantine, Salonic evidentiaza fata moderna a tarii, care se afla in contrast cu istoria sa. Surprinzatoare a fost linistea pe care o emana. Am vazut putini oameni pe strazi si este inutil sa va mai spun ca lipsea inghesuiala aceea specifica oraselor mari, la fiecare intrare! Imi scapa ceva, oare? Totusi, suntem in plin sezon turistic!
Cel mai populat oras din regiunea Macedonia (situata in nordul Greciei) are o istorie foarte bogata. Din pacate, circuitele iti ofera mai putin ocazia sa descoperi locurile pe indelete. Imi amintesc ca si in Bratislava am stat tot vreo 30 de minute si abia am avut timp sa fac cateva fotografii si sa cumpar cateva suveniruri. In schimb, in Salonic a fost altfel. Am fost opriti exact langa Turnul Alb si ,,am bifat 4 obiective,,. Am promis ca voi reveni aici la vara si voi explora destinatia in detaliu! Pana atunci, haideti sa va povestesc ce am vazut in Salonic!
1. Daca ai vazut cumva Turnul Eiffel din Paris sau Turnul din Pisa, incearca in Salonic: TURNUL ALB!
Pe langa faptul ca acesta este simbolul orasului Salonic, Turnul Alb poate fi fotografiat din diverse unghiuri. Nu am urcat in el, insa as fi facut-o daca as fi avut mai mult timp liber. M-am hotarat sa il pun pe lista cu ,,locuri care merita revazute,,.
2. Daca ai fost pe Ramblas in Barcelona sau pe Promenade des Anglais in Nisa, incearca: FALEZA DIN SALONIC!
Majoritatea turistilor prefera astfel de locuri, iar daca ma vei intreba de ce merita atat de mult, iti voi raspunde ca este foarte liniste in jur. De aglomeratie nici nu poate fi vorba, iar in fundal vei putea zari blocurile tipice orasului Thessaloniki.
3. Daca esti pasionat de corabii si povesti cu pirati, incearca: o scurta croaziera!
Dincolo de faleza, vei observa corabii si barci care iti vor alimenta pofta de croaziere. Macar pentru o fotografie si tot merita!
4. Daca esti curios sa afli lucruri noi despre istoria locurilor, incearca sa ajungi la: Statuia lui Alexandru cel Mare!
Istoria Salonicului se invarte in jurul acestui personaj legendar. Statuia se afla exact intre faleza si parc. Si parcul era la fel de pustiu!
Statuia lui Alexandru cel Mare
Cam atat am reusit sa surprind in 30 de minute in Salonic! Eu consider ca ,,esenta orasului,, este Turnul Alb, insa am aflat ca aici poti vedea si Turnul Negru, pe care l-am fotografiat din autocar. Cum spuneam, m-am hotarat sa dau o tura din nou aici anul acesta si sa revin cu un articol amplu despre oras! Totusi, sper sa va ajute si cele 4 sfaturi de mai sus!
Turnul Alb? Nu, Turnul Negru! Tot in Salonic, da!
Voi ati fost in Salonic? Ce obiectiv turistic va tenteaza cel mai mult?